Cratima ma excita, ok?!

Din celălalt capăt al lumii zbârnâie telefonul disperat. ,,U from dear", fără vreun semn de punctuație și cu o engleză de baltă pe care doar românca noastră o înțelege. Fără să stea pe gânduri și în speranța că-și va găsi dragostea undeva prin Arabia Saudită, răspunde grăbită: ,,din ploesti". Nu contează că a scris Ploiești cu literă mica sau că, din neatenție, a mâncat un i. O scuzăm. Dragostea-i cu năbădăi...

Dacă ne dăm doi pași mai încolo, îl zărim pe amorezatul nostru românaș, proaspăt ieșit de pe băncile facultății, cu taxele plătite la zi de taică-său, orbit de iubire și mereu cu textele învățate de pe internet la dânsul. Înainte să dea măcar o ocheadă peste mizeria pe care a scris-o, apasă nonșalant butonul de trimitere, blochează ecranul și, după ce și-a vârât telefonul în buzunar, așteaptă răspuns de la preaiubita lui prietenă. ,,raza mia de soare, sufletul meu pereche, miai intors toata lumra pe dos.te iubesc.vroiam sa vin aseara la tine dar defapt nu mi.a pornit motorul la masina.te pup". Rază de soare, dacă și tu chinui la fel de tare săraca noastră limbă română sper că mesajul asta te-a excitat măcar puțin. Însă, dragele mele raze de ce vreți voi, eu sper (și-mi pun toată speranța în voi) că știți să le dați nas analfabeților ăștia.

Ei, v-am introdus măcar puțin în articolul ăsta al meu în care îmi vărs frustrările după ce n-am mai postat demult? Nu, da? În orice caz, oricât de dubios sună asta (pentru că, fie vorba între noi, nu facem 16 ani de scoala ca să vină asta să ne zică cum să scriem corect, nu?), azi am să vă spun cât de mult contează un mesaj pe care nu trebuie să-l citești doar ca să te ia migrena.

De-a lungul vieții mele tare lungi (simțiți-mi sarcasmul) am dat peste tot felul de specimene: de la ,,miam" la ,,defapt", ,,voiam" și ,,intradevar". Se vede că băieții ăștia cu tot cu vrăjeala lor, au uitat de space, de cratimă, de DOOM și, nu în ultimul rând, de Sfântul google. Băi, mă doare capul când trebuie să citesc mizeriile astea.

Acuma... Gramatica ca gramatica, da' să vezi exprimarea.
Întâmplare adevărată,
100% personală. Îmi trimite un... tip mesaj. Nu-i dăm numele, dar îi zicem Mitică. Sunt tare frumoasă și par (PAR, vă rog) de treabă. Vrea să mă cunoască. Primele 10 mesaje sunt acceptabile. După... POTOPUL. Aveam nevoie de 10-15 minute să încerc să descifrez ce dorea Făt-Frumos. La jumătatea conversației m-am lăsat păgubașă. Ce rost mai avea? Ei, culmea, era într-a 11a si-ntr-un an avea bacul. Mi-e milă de săraca comisie de corectare. AȘA CĂ, DRAGI BĂIEȚI, SĂ ȘTIȚI DE-ACUM ÎNAINTE DE CE PRIMIȚI SEEN. PROBLEMA NU E LA NOI, E LA VOI.

Poate că par o fandosită sclifosită, dar pentru mine, un băiat care scrie greșit, nu-mi poate fi prieten, da' păi iubit. Cratima mă excită, ok?! Îmi place să mângâi spațiul dintre ,,de" și ,,fapt", aș muri ca să simt plăcerea atingerii literii mari dintr-un substantiv propriu, m-aș arunca pentru câteva virgule, iar dacă pune și toate semnele de punctuație, iar ochii mei sunt feriți  de veșnicul ,,vroiam", eu mă căsătoresc cu el.

Sunt dezamăgită când văd în fiecare zi câte un analfabet sau o analfabetă (ca să nu discriminăm femeile) care trimit un mesaj, scriu o postare, pun un status și efectiv săraca  limba română e schingiută, cioparțită și schilodită. Deschideți o carte, oameni buni, consultați un dicționar, luați lecții de gramatică și abia atunci să aveți tupeul și curajul să trimiteți un mesaj sau să postați ceva, pe undeva.

V-am lăsat. Mă duc să plasez subtil articolul ăsta în cronologia fiecărui băiat care mi-a chinuit creierul cu mesajele lui.